Gresie - Faianta

Gresie Porțelanată sau Piatră Naturală

Gresie portelanata vs. Piatra naturala, ce aleg?
Gresie Porțelanată sau Piatră Naturală

  Ne putem ghida în alegerea materialului potrivit, în primul rând, în funcție de spațiul în care urmează a fi montat. De exemplu, avem nevoie de un grad diferit de antiderapare de la un dormitor sau living la spațiile interioare umede, precum și de la interior la exterior. Tot în zonele în care există contact frecvent cu apa dorim ca aceasta să nu afecteze produsul în timp, ceea ce s-ar traduce prin impermeabilitate. Astfel contribuim la siguranța noastră, durabilitatea materialului și evităm cheltuieli ulterioare pentru înlocuirea lui. Bineînțeles, după ce am ales tipul de produs, ne interesează calitatea lui,  cum arată, respectiv un model anume, și prețul.

  Alegerile cele mai comune se fac între gresie porțelanată și piatră naturală (travertin, granit, marmură, etc.). Asta pentru că pot arăta destul de similar după montaj și se pot apropia ca buget, dacă luăm în calcul calitatea premium de ambele părți, în momentul achiziției. Mulți clienți gândesc atunci când compară prețul de vânzare al gresiei porțelanate de calitate cu prețul unui pietre naturale că mai bine cresc puțin bugetul pentru a cumpăra materialul natural. Și este logic să fie așa, ținând cont de autenticitatea acestuia, aspectul irepetabil al lastrelor. Ce trebuie luat în calcul însă pe lângă banii plătiți în primă fază este costul suplimentar, începând cu debitarea, tratamentele periodice pentru a menține aspectul și impermeabilitatea, produsele speciale de curățare uzuală care să nu afecteze textura. Gresia porțelanată are anumite avantaje cum ar fi : grosime redusă chiar și la dimensiunile mari (cum ar fi 60x120 cm, 90x90 cm, 120x120 cm, 120x278 cm), este impermeabilă și din acest motiv nu se pătează (absorbția de apa aproape de zero), tehnologia nouă permite obținerea unui numar mare de fețe ( repetitivitate design/placă la 24 de plăci sau chiar și la 30 de plăci - in funcție de dimensiune), montaj cu distanță mică între plăci.   

  Imagini cu amenajări - pardoseli cu gresie porțelanată și pardoseli cu piatră naturală ⇓ 

   Aceasta este diferența majoră, din care derivă caracteristicile pe care le urmărim, de compoziție. Piatra naturală provine integral, așa cum reiese din denumire, din natură și de aici valoare sa incontestabilă. Pentru a putea fi adusă la standardul necesar utilizării în amenajări pline de eleganță, dar și funcționale, se finisează pentru a obține o suprafață lucioasă și închiderea porilor. Structura poroasă nu este un defect, ci o însușire naturală. Dacă utilizăm materialul în forma sa neprelucrată absoarbe lichidele, scăzându-i rezistența, se pătează, alterându-i frumusețea și devine un mediu propice dezvoltării bacteriilor și mucegaiului. Deci investiția pe care o facem este pentru durabilitatea materialului, dar și pentru sănătatea noastră. În timp, pentru că a fost obținut prin șlefuirea părții superioare, acel luciu se pierde, are loc un proces de mătuire. De aceea sunt necesare produse profesionale de curățare și întreținere și lustruirea periodică, care pot fi destul de costisitoare. Pe de altă parte, gresie porțelanată se obține plecând de la roca simplă, tot resursă naturală, care trece prin niște tratamente speciale, fiind coaptă la temperaturi foarte înalte. Gresia ceramică poate fi și glazurată, mai puțin rezistentă însă, obținută prin dublă coacere, pe când gresie porțelanată rezultă dintr-o singură coacere („monocottura״ sau „single-fired״).

  Imagini cu amenajări - pardoseli cu gresie porțelanată și pardoseli cu piatră naturală ⇓ 

  De aici putem deduce și diferența de densitate. Granitul este foarte apreciat pentru rezistența la șocurile fizice, fiind mai rezistent decât marmura, și are tot meritul să fie catalogat astfel -printre materialele naturale. Este depășit totuși de duritatea gresiei porțelanate, nu trebuie asociată în acest caz grosimea produsului cu rezistența lui. Totodată, aceasta din urmă se comportă foarte bine în condiții de temperaturi extreme și oscilații de umiditate. O gresie porțelanată de calitate nu va suferi nicio modificare în procesul de îngheț/dezgheț. De aceea este un material foarte potrivit și  în spațiile exterioare. Putem aspira chiar la un aspect unitar în toată amenajarea, același model putând avea texturi diferite- de la mat sau lucios, la antiderapant. Putem avea designul dorit și în încăperile cu multă apă, fără riscul de alunecare.

Imagini cu amenajări - pardoseli cu gresie porțelanată și pardoseli cu piatră naturală ⇓ 

  Ambele tipuri de material pot da senzația de rece. Gresia porțelanată este materialul ideal pentru pardoseli cu încălzire. Printre avantaje ar fi și că se poate identifica mai facil o gresie porțelanată de înaltă calitate față de una inferioară atât prin cum arată și se simte, precum și prin fișele tehnice puse la dispoziție de producător. O piatră naturală poate fi mai greu de încadrat calitativ și furnizorii se pot baza de argumentul naturalului în orice condiții. Mai trebuie să se țină cont de faptul că o gresie porțelanată se montează mai ușor și, implicit, o eventuală reamenajarea peste ani se face mai simplu.

Imagini cu amenajări - pardoseli cu gresie porțelanată și pardoseli cu piatră naturală ⇓ 

  Atât piatra naturală, cât și gresia porțelanată ne pun la dispoziție o varietate de modele și la încercare creativitatea în a amenaja un spațiu după sufletul nostru- simplu sau inedit. Pe când piatra naturală aduce unicitatea a ceea ce natura a creat, gresia porțelanată a demonstrat că poate reda orice (aspect de marmură, travertin, piatră, onix, lemn etc.) cu un plus de rezistență, ușurință în întreținere, chiar și un buget mai mic. Poate din acest motiv tot mai multă lume se îndreptă spre materiale asupra cărora s-a intervenit, cum ar fi gresie porțelanată. Materialele naturale erau intens folosite pentru că erau singurele opțiuni, cu trecerea timpului acest lucru s-a schimbat considerabil.

Imagini cu amenajări - gresie porțelanată vs. piatră naturală ⇓ 

  Idei de amenajări cu gresie porțelanată calitate premium ⇓ (click pe imagine pentru detalii despre colecție)